Filiala Hîncești a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) invită operatorii economici și instituțiile de învățământ care implementează învățământul profesional tehnic (ÎPT) dual, să participe la proiectul ”Consolidarea cooperării partenerilor în învățământ profesional tehnic dual pentru gestionarea consecințelor pandemiei de Covid- 19”.
Astfel, Filiala Hîncești a organizat deja 2 sedințe de lucru la care au participat toți actorii doritori să depună formularul de aplicare.
În cadrul ședințelor s-a discutat asupra cerințelor și a materialelor necesare pentru participarea la programul de grant.
Ședințele au fost organizate în incinta Școlii Profesionale Hîncești.
Toate materialele pot fi accesate aici.
Notă: Proiectul presupune oferirea granturilor de promovare pentru aproximativ 20 de consorții/ parteneriate între agenții economici și instituțiile de învățământ din Republica Moldova, care implementează ÎPT dual, selectate în bază de concurs. Valoarea unei propuneri de proiect nu trebuie să depășească suma de 25.000,00 €. Valoarea totală a schemei de granturi este de 500.000,00 €.
Astfel, CCI a RM invită parteneriatele create dintre operatorii economici și instituțiile de învățământ care implementează ÎPT dual interesate de finanțare sub formă de grant, să transmită intenția de participare până la data de 24 ianuarie 2022, ora 16.00, la adresa de e-mail: [email protected].