CCI a RM și-a ales Conducerea și Programul de Activitate pentru următorii cinci ani

mLa data de 27 iulie 2022, la Chişinău s-a desfăşurat Congresul V ordinar al Camerei de Comerţ şi Industirie a Republicii Moldova (CCI a RM), în cadrul căruia a fost prezentat raportul de activitate pentru perioada 2017 – 2022 și aprobate direcțiile principale de activitate pentru următorii cinci ani, precum și alese organele de conducere: Consiliul Camerei; Comisia de Cenzori și Președin05tele instituției.

Astfel, prin vot  unanim, Sergiu HAREA a fost reales în calitate de preşedinte al CCI, iar Mihai BÎLBA și Natalia CALENIC- vicepreședinți ai CCI a RM.

La Congres au participat 131 Delegați aleși de către cei peste 1 000 de membrii din toate regiunile țării.

La eveniment, au fost prezenţi, în calitate de invitați, și reprezentanţii Guvernului, ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, ai organizaţiilor internaţionale- partenere ale CCI.

În raportul prezentat, preşedintele CCI Sergiu HAREA, a afirmat că în perioada 2017-2022, în ciuda crizei provocate de pandemia de Covid- 19, dar și de conflictul armat de la hotarele țării, Camera de Comerţ şi Industrie a fost alături de membrii săi pentru a le oferi suport. În această perioadă, 192 de companii au devenit member ale CCI. Astfel, începând cu anul 2020, majoritatea serviciilor CCI au fost digitalizate, instituția reușind să ofere businessului platforma www.client.chamber.md pentru serviciile de expertiza, evaluarea și certificarea originii mărfurilor, a fost  lansată versiunea modernizată a Registrului Membrilor CCI a RM, inițiată o platformă inovativă de marketing online www.virtual-fairs.md, care are drept scop să ajute producătorii să se promoveze, platforma de instruire la distanța www.academy.chamber.md, etc.

În perioada anilor 2017- 2022, instituția a organizat peste 60 de ședințe ale Comitetelor Sectoriale (Agricultură, Industrie, Servicii, Învățământ Dual); peste 15 600 de persoane au fost instruite de către Centrul de Formare Antreprenorială al CCI; au fost încheiate 15 Acorduri de Cooperare cu CCI din 9 state; CCI a avut întrevederi cu peste 70 de reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, BSO-uri de peste hotare; cele 10 filiale ale instituției au promovat interesele mediului de afaceri din regiune în raport cu Autoritățile Publice Locale; Curtea de Arbitraj Internațional și Centrul de Mediere al CCI au soluționat litigii comerciale naționale și internaționale; etc.

Sergiu HAREA a vorbit despre importanța dialogului public-privat şi cooperarea cu partenerii străini, ce favorizează promovarea mediului de afaceri autohton. „Consider că odată cu impunerea unor restricții cauzate de pandemie, razboi, secetă, ș.a., este strict necesară implicarea autorităților și nu doar, pentru a diversifica servicii de suport pentru business. Vă asigur, stimați membri, de suportul CCI a RM și în continuare, și vă mulțumesc pentru încredere. Totodată, aduc sincere mulțumiri partenerilor de dezvoltare, datorită cărora astăzi putem oferi mediului de afaceri autohton servicii calitative, programe și proiecte necesare pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova”, a declarat Sergiu HAREA.

În cadrul ședinței au fost aprobate direcțiile principale de activitate pentru urmatorii cinci ani, care includ: Eficientizarea dialogului cu instituțiile statului; Promovarea produselor autohtone pe piețele interne și internaționale; Formarea resurselor umane pentru sectorul economic, promovând și, implementând sisteme eficiente de pregătire și perfecționare a cadrelor și învățământul dual; Digitalizarea serviciilor CCI; etc.

Totodată, în cadrul evenimentului CCI a RM a semnat un acord de cooperare cu CCI din Baia-Mare, România, cu care urmează să fie organizată expoziția “Republica Moldova Prezintă” la Baia-Mare, în perioada 23-25 septembrie 2022.

Raportul de activitate al CCI pentru perioada 2017-2022 (aici).

Mai multe poze- aici.

Nota: CCI este o organizaţie nonguvernamentală, autonomă şi independentă, înfiinţată în baza calităţii de membru, care reprezintă interesele, în ansamblu, ale întreprinzătorilor din Republica Moldova. În prezent CCI are 1100 de membri. Primul Congres de constituire a avut loc în septembrie 2002.

Distribuie acest articol: