Filiala Hânceşti a CCI a Republicii Moldova oferă servicii de broker vamal pe principiile reprezentării directe (reprezentare directă – raportul în care brokerul vamal acţionează în numele şi pe contul unei alte persoane, Art.1, pct.13, Codul Vamal al RM) declară mărfurile, le prezintă pentru vămuire, efectuează şi alte operaţiuni vamale.
În cadrul procedurii de vămuire a mărfurilor şi/sau mijloacelor de transport, brokerul vamal oferă următoarele servicii:
- efectuează operaţiuni de mediere în vamă privind declararea mărfurilor şi/sau mijloacelor de transport conform procedurii stabilite de legislaţia vamală şi în baza actelor şi datelor prezentate de către Client, conform condiţiilor Prezentului Contract.
- asigură completarea corectă a documentelor vamale în conformitate cu legislaţia vamală şi a celor stabilite prin legislaţia în alte domenii;
- respectă confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor obţinute care constituie secret de stat, secret comercial, bancar sau alt secret protejat de lege, care nu sînt destinate publicităţii;
- eliberează persoanelor pe care le reprezintă documente justificative, în conformitate cu legislaţia în vigoare, care să confirme prestarea serviciilor;
- înaintează demersuri către organele vamale în vederea plasării mărfurilor sub destinaţia vamală solicitată de client;
- examinează cu permisiunea organului vamal mărfurile, prelevă probe şi mostre pentru verificare, până la depunerea declaraţiei vamale, felul şi cantitatea mărfurilor sosite sau expediate de către client;
- acordă servicii de informare şi consultanţă juridică în domeniul legislaţiei vamale a Republicii Moldova;
- alte operaţiuni de mediere în domeniul vamal.
Broker vamal – este persoana juridică, înregistrată în conformitate cu legislaţia, care deţine licenţă pentru activitatea de broker vamal, eliberată de Camera de Licenţiere, şi care, în numele şi pentru terţe persoane, declară mărfurile, le prezintă pentru vămuire, efectuează şi alte operaţiuni vamale.
Specialiştii CCI, filiala Hânceşti sunt :
Andreev Angela-specialist în domeniul vămuirii, Leuşeni, telefon de contact: 0269-46-326
Sonic Alexandru-specialist în domeniul vămurii ,Leuşeni, telefon de contact: 0269-46-326
Casim Nina-specialist în domeniul vămuirii,Cimişlia, telefon de contact: 0241-25-643
Rusu Ion-specialist în domeniul vămuirii, Hânceşti, telefon de contact: 0269-22-066
Rotaru Anton-specialist în domeniul vămuirii, Leuşeni, telefon de contact: 0269-46-326